Prin ce trec eu treci si tu ...

M-am tot gandit cum sa scriu postarea asta si ce titlu sa pun , in asa fel incat sa cuprind esentialul. Astazi , pe seara , am iesit din casa , trebuia sa scot niste bani , si 1 leu daca mai aveam in casa sigur nu ieseam, dar nevoia te indeamna:)). Mi-am tras gluga pe cap si am pornit agale , agale spre bancomat. Am ajuns in dreptul unor restaurante aproape de banca , si simt cu o mana , puternica dar familiara ma prinde de brat si ma intreaba ce fac. M-am intors si am ramas socata ...prietenul meu din copilarie , Dan ma tinea de brat si imi zambea. Acum sa fac o incursiune in trecut : Ne stim de la 10 ani , inca de cand m-am mutat eu in Bucuresti. Cand eram mica aveam voie sa ies in fata blocului doar cu el si ne jucam , vorbeam , jucam fotbal...Avea o energie fantastica , cu timpul noi am evoluat dar prietenia noastra a ramas la fel..Si imi aduc aminte ca mereu sustineam cu vehementa ca poate exista prietenie intre un baiat si o fata , fara sa fie altfel de implicatii...A fost persoana care mi-a fost alaturi in urma cu 6 ani cand am trecut printr-o tragedie. A fost si singurul care ma proteja si avea grija de mine.Vedeam in el un frate pe care il pierdusem si de care aveam atata , dar atata nevoie. Imi oferea un sprijin incredibil si am invatat multe lucruri de la el . Ma cunostea atat de bine incat nu trebuia sa ii spun daca ma enerveaza ceva , ca stia singur...Nu a fost vorba niciodata de sentimente intre noi , din contra il apreciam pentru faptul ca rulau fetele in viata lui ca pe circuitul de la Monaco , dar tot timpul a avut timp pentru mine...A fost mai prezent in viata mea decat proprii mei parinti. Dar lucrurile brusc s-au rupt..de ce ? Din cauza mea...acum 2 ani am intalnit pe cineva , chestiile se complicau , el era gelos si am avut de ales, am ales...insa nu mi-am ales prietenul din copilarie , nu am putut, sentimentele mele pentru cel care intrase in viata mea erau mult prea puternice si n-am putut. Ne-am mai revazut in aprilie (am avut o scurta perioada de pauza) cand mi-a marturisit unele lucruri la care intr-un fel ma asteptam . Revin la intalnirea mea de azi , revenindu-mi din soc , l-am intrebat ce dracu cauta aici cand el sta la mama dracu` . Mi-a raspuns ca e fanul restaurantului prin fata caruia trecusem si langa care in mod intamplator locuiesc si eu si simtea nevoia sa se plimbe. Ne-am asezat pe o banca si incercam sa ne dam seama daca ne-am schimbat in vre-un fel...Nu, eram aceeiasi. El si-a dat seama ca nu sunt bine , iar eu mi-am dat seama ca el e fericit . Am stat in jur de 50 de minute , ne-am adus aminte de intersectia aglomerata din Stefan Cel Mare unde ma impiedicam eu mereu , de pasiunile noastre comune si de copilarie...Doamne cat timp a trecut de atunci! I-am marturisit ca acum locuiesc singura , am ramas la fel de devotata principiilor mele,si i-am spus ca imi pare nespus de rau ca lucrurile intre noi s-au rupt . Mi-a raspuns ca nu s-a rupt nimic , ci doar e un fel de protest ( gluma comuna) . Mi-a spus ca e fericit , lucreaza cu tatal lui , si-a dat si el seama intr-un final ce vrea sa faca , si mi-a spus ca si-ar dorii sa aibe o relatie serioasa insa nimeni nu o poate inlocuii pe cea din sufletul lui . Nu i-am raspuns. Ma cunoaste prea bine si stia ca nu ii voi raspunde. M-am ridicat si i-am spus ca trebuie sa plec , a inteles . S-a ridicat si mi-a spus : Stii viata asta are un mod ciudat de a-ti da niste lectii . L-am intrebat de ce ? Mi-a raspuns sec : Sufletul tau e acoperit de o "umbra" , iar eu imi doresc acum ceva ce am urat toata viata ( nu va mai traduc , sunt niste chestii proprii. Dar eu am inteles perfect ce vroia sa zica ,dar nu am avut cum sa il ajut ) . Care e rostul acestui post ? Niciunul..insa sunt unele persoane pe care la un moment dat trebuie sa le lasi sa plece din viata ta , dar ce te faci cand viata are un mod amuzant sau ciudat de a le readuce inapoi???